Teoria atașamentului

0

Teoria atașamentului este una dintre cele mai importante și mai bine documentate teorii din psihologie. În video-ul următor am vorbit despre cele patru stiluri de atașament: atașament sigur (securizant), atașament evitant, atașament anxios și atașament dezorganizat.

 

 

Teoria atașamentului este una dintre cele mai documentate teorii din psihologie

 

Teoria atașamentului se află la a treia generație de psihologi și cercetători care o studiază, teoria fiind aplicată și studiată pe mii și zeci de mii de persoane în cei peste 60 de ani de la teoretizarea ei de către John Bowlby.

  • Teoria atașamentului este cea mai puternică teorie din psihologie, având în spate sute de studii realizate pe zeci de mii de persoane în diferite țări și culturi
  • Este teoria care m-a ajutat personal să înțeleg:

* de ce am luat anumite decizii

* de ce m-am comportat într-un anumit fel în relațiile pe care le-am avut ( de la relațiile de iubire, relațiile cu colegii sau cele cu copiii)

 

 

  • Tocmai pentru că sunt de părere că această teorie a atașamentului este crucilă pentru a ne dezvolta, pentru a ne cunoaște am susținut un workshop despre stilurile de atașament.
  • Atunci când am înțeles principiile de bază ale acestei teorii, dar și datorită psihoterapiei, am putut schimba dinamica propriului comportament în relații și am putut dezvolta relații cu sens, relații armonioase cu cei din jur, în special cu copiii mei.
  • Deși inițial se spunea că stilul de atașament este permanent și s-au vehiculat teorii conform cărora 60% din ce aflăm despre lumea exterioară, despre viață și despre noi înșine deprindem în primii 3 ani de viață, cei mai mulți cercetători (inclusiv John Bowlby, Mary Ainsworth și Mary Main – cei care au pus bazele teoriei atașamentului) spun că stilul de atașament deprins în primii ani de viață POATE fi schimbat datorită neuroplasticității creierului și cu ajutorul psihoterapiei!
  • Această teorie pleacă de la ideea conform căreia legătura (fizică și emoțională) cu figura principală de atașament în primul an de viață este crucială pentru dezvoltarea noastră, ca fințe umane!
  • Putem avea mai multe figuri de atașament ( mamă, tată, bunici, bonă, unchi, mătuși)
  • Dacă avem o legătură puternică, ne simțim în siguranță să explorăm lumea, știind că putem să ne întoarcem oricând la baza noastră de siguranță (figura de atașament).
  • Dacă avem o legătură slabă, nu ne simțim în siguranță, ne e teamă să plecăm sau să explorăm lumea, care pare a fi un loc înfricoșător
  • Modul în care am fost tratați de părinți (îngrijitori) în copilăria mică (în primul an de viață) ne-a făcut să adoptăm anumite strategii care ne influențează relațiile. Însă vorbim doar de niște working models, de niște matrițe, de niște modele care nu rămân definitive datorită neuroplasticității
  • În cadrul teoriei atașamentului există atatșamentul dezvoltării ( interacțiunea copiilor cu părinții și crearea modelelor comportamentale, dar și atașamentul la adulți (cum se poartă adulții în relații influențați de modelele comportamentale deprinse în copilăria mică).
  • Teoria atașamentului poate fi generalizată indiferent de stilul de parenting sau de influențele culturale
  • Sarah Hrdy – antropolog – în cartea Mothers&Others spune că puiul mamiferelor are nevoie de o persoană care să îi asigure supraviețuirea
  • Oamenii au un atașament mai puțin uzual – allo parenting/allo community – copilul poate avea mai multe figuri de atașament (una principală, mai multe secundare), tocmai pentru că suntem programați genetic să fim crescuți în comunitate ( ceea ce ar trebui să ia din presiunea mamelor care vor să fie perfecte J)
  • Suntem programați genetic să avem un îngrijitor și suntem “echipați” cu un circuit neuronal care așteaptă conexiune cu o altă ființă umană care să aibă grijă de nevoile noastre
  • Așa cum avem un sistem auditiv sau optic, avem și un sistem nervos dedicat atașamentului (în zona limbică și în regiunile prefrontale) prin care ne așteptăm ca cineva să aibă grijă de noi; avem așteptarea ca nevoile noastre să fie împlinite (vezi copiii din orfelinat unde este o lipsă a legăturii cu o figură de atașament – atașment dezorganizat).

Vă invit să urmăriți un video despre ce presupune fiecare stil de atașament, când se formează acesta, de ce este atât de important, cum ne influențează atunci când suntem adulți și, mai presus, de toate cum ne influențează relațiile în general și relațiile de iubire, în special.

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata